Seminar al consilierilor juridici

Data publicării: 
01/23/2019

București, România. Unitatea de Integrare a Forțelor NATO (NFIU) România a găzduit marți, 22 ianuarie 2019, o întâlnire între specialiști din domeniul juridic din NATO și Națiunea Gazdă-România. Scopul întâlnirii a fost prezentarea generală a serviciului de suport juridic LAWFAS – Legal Advisors Worktop Functional Area System.

Prezentarea fost susținută de domnul José Maria Da Silva Miguel de la Departamentul Juridic din cadrul Comandamentului Aliat pentru Operații din Mons, Belgia şi de căpitanul Viorel-Cristian Călin, consilier juridic al Unităţii de Integrare a Forțelor NATO –România.

Scopul acestui seminar a constat în furnizarea de informații privind avantajele utilizării serviciului LAWFAS, posibilităţile tehnico-juridice, metode de accesare şi implementare, fiind adresat personalului internaţional şi consilierilor juridici din structurile categoriilor de forţe şi structurile centrale ale Ministerului Apărării Naţionale.

Serviciul LAWFAS reprezintă un instrument ce poate fi utilizat atât de către consilierii juridici din națiunile membre NATO dar și din câteva dintre națiunile partenere ale alianței. Acest instrument este conceput pentru a oferi sprijin de specialitate personalului militar și civil, de la toate nivelurile, pentru în vederea executării misiunilor specifice. LAWFAS este o resursă eficientă, comprehensivă și dinamică, având în vedere activitatea intensă colectivului de administrare în actualizarea şi coroborarea informaţiilor specifice ale spectrului juridic.