Exercițiul SABER GUARDIAN 17

Data publicării: 
06/28/2017

Saber Guardian este un exercițiu anual, iar cel de anul acesta va fi cel mai amplu organizat până acum, ca număr de participanți și obiective urmărite, dorind să demonstreze capacitatea de descurajare, în special prin posibilitatea de mobilizare rapidă și concentrare a forțelor în orice moment, oriunde în Europa.
Redislocarea masivă a unor militari aparținând Brigăzii 3 Blindate din cadrul Diviziei 4 Infanterie a SUA din Europa și deplasarea Regimentului 2 Cavalerie al SUA de la Vilseck, Germania, în diverse locuri de desfășurare din cadrul ariei de operații întrunite din Ungaria, România și Bulgaria vor constitui principalele acțiuni în cadrul exercițiului.
Aproximativ 25.000 de militari din 22 de țări aliate și partenere vor participa, în perioada 11-20 iulie, la exercițiul multinațional Saber Guardian 2017 (SG17), condus de Forțele Terestre ale Statelor Unite din Europa (USAREUR), care se va desfășura pe teritoriile Bulgariei, României și Ungariei.
Mai mult, SG17 va include antrenamente de stat major și de trageri de luptă, forțări de cursuri de apă, precum și evacuarea medicală și tratamentul răniților.
În legătură cu SG17 sunt planificate și alte acțiuni și evenimente de sprijin, în zilele premergătoare sau ulterioare exercițiului. Pentru mărirea eficacității acestuia, SG17 va fi sprijinit de câteva exerciții de mai mică amploare ale SUA și țărilor partenere și aliate din Europa care vor avea loc, în vara acestui an, în regiunea Mării Negre, facilitându-se, în acest mod, execuția unei game largi de acțiuni militare pentru asigurarea securității și stabilității în zonă, contribuind astfel la întărirea posturii de descurajare.
În total, în regiunea Mării Negre se vor desfășura, în acest an, 18 exerciţii internaţionale, la care vor participa aproximativ 40.000 de militari din 23 de ţări aliate şi partenere, SG17 fiind cel mai mare și mai complex dintre acestea.
Împreună, aceste exerciții urmăresc să demonstreze capabilitățile întrunite și multinaționale superioare ale SUA, aliaților și partenerilor NATO și evidențiază coeziunea, unitatea și solidaritatea acestora în vederea apărării împotriva oricărei agresiuni.
Pentru mai multe informații accesați http://www.eur.army.mil/SaberGuardian/ .